Voluntariat și Implicare

Ultimele articole

Rămâi la curent cu cele mai recente noutăți, povești inspiraționale și proiecte ale Fundației Dicor Academy. Descoperă cum sprijinim tinerii prin educație, leadership și inițiative sociale.

voluntariat-si-implicare

Semimaraton Galați 2026 – Împreună am scris primul capitol din „Poveștile care cresc oameni”

Pe 24 mai 2026, am trăit una dintre cele mai frumoase experiențe pentru Fundația Dicor Academy. Participarea la Semimaraton Galați, organizat de Fundația Comunitară Galați, a însemnat mai mult decât o competiție sportivă – a fost o demonstrație de solidaritate, implicare și încredere în puterea educației.Datorită tuturor celor care au alergat, au donat, au susținut și au crezut în proiectul nostru „Poveștile care cresc oameni”, am reușit să strângem fondurile necesare pentru implementarea acestuia. Fiecare pas făcut pe traseu s-a transformat într-o șansă în plus pentru copiii din comunitatea noastră.Mulțumim tuturor celor care au făcut posibil acest proiectLe suntem profund recunoscători partenerilor care au fost alături de noi și au susținut această inițiativă: DicorlandDentalcliniclab.roMulțumiri speciale:Kary OanaLigia PzargicIuliana Lificiu, pe care o felicităm pentru obținerea Locului I la categoria de vârstă 50+.Mulțumim ambasadorilor proiectuluiUn rol esențial în reușita campaniei l-au avut ambasadorii noștri, oameni care au ales să creadă în această cauză și să mobilizeze comunitatea în jurul educației.Le mulțumim din suflet:Radu CiucăFlorentina PanaitDiana RopotanIulian ArhireDaniel AuricăRenato BalmușȘtefan LunguAlexandru PredaNicoleta CernatLorena DrăgoiDumitrescu SorinaDimofte CristinaRaluca GuriencuȘtefan PopaAura LazarAndreea BorșAngela BratosinVioleta BrașoveanuMagda BumbarSilviu PricopFiecare dintre voi a contribuit la transformarea unui vis într-un proiect care va avea un impact real în viața copiilor.De acum începe cea mai frumoasă etapăÎncepând din luna septembrie, vom implementa proiectul în Școala Gimnazială Nr. 5 din Galați, unde 230 de copii vor participa la ateliere educative interactive, construite în jurul poveștilor și susținute de specialiști dedicați.Prin intermediul acestora vom aborda trei teme esențiale pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor:🦷 Igiena dentară🥗 Alimentația sănătoasă🌱 Protejarea mediuluiNe dorim ca poveștile să devină un instrument prin care copiii învață, experimentează și își formează obiceiuri sănătoase pentru viitor.Împreună continuăm să scriem povești care cresc oameniAcest proiect nu ar fi fost posibil fără implicarea întregii comunități – ambasadori, alergători, donatori, parteneri, voluntari și susținători.Mulțumim organizatorilor de la Fundația Comunitară Galați pentru organizarea impecabilă a Semimaratonului și pentru că oferă, an de an, oportunitatea ca proiectele cu impact în comunitate să prindă viață.Ne bucurăm că am făcut parte din această ediție și că împreună am demonstrat că educația poate fi susținută prin implicare, solidaritate și generozitate.Vă vom ține la curent cu toate activitățile, atelierele și rezultatele proiectului.Împreună continuăm să scriem Povești care cresc oameni.

Află mai multe
voluntariat-si-implicare

O casă nouă pentru Ionuț Voicu – un proiect al Fundației Dicor Academy după inundațiile din 2024

Unele proiecte rămân pentru totdeauna în sufletul celor care le duc la bun sfârșit. Așa a fost și construirea unei noi locuințe pentru Ionuț Voicu din Cuza Vodă, un copil care și-a pierdut casa în urma inundațiilor devastatoare din 2024.Momentul înmânării cheii noii locuințe către Ionuț a reprezentat împlinirea unui proiect construit cu multă implicare, solidaritate și speranță. Pentru Ionuț, această cheie deschide ușa către un cămin sigur și către speranța unui viitor mai bun.Mai mult decât o casăPentru cei mai mulți dintre noi, o casă înseamnă siguranță, liniște și locul în care ne simțim protejați. Pentru Ionuț, noua locuință a însemnat șansa de a o lua de la capăt și de a privi din nou spre viitor cu încredere.Acest proiect a demonstrat că atunci când oameni, companii și comunități aleg să se implice, binele poate deveni realitate. Fiecare donație, fiecare oră de muncă și fiecare gest de sprijin au contribuit la transformarea unei tragedii într-o poveste despre speranță.Mulțumim partenerilor care au făcut posibil acest proiectConstruirea acestei case a fost posibilă datorită sprijinului oferit de:Deutsche Leasing IFN S.A.BNP Paribas Leasing Solutions IFN S.A.Agricola Internațional S.A.Dicor Land SRLCivitas SRLPlorazCons SRLTraget SRLElipsoid SRLLCL Business Advisory SRLCredit Ideal SRLCentral Europe Technologies SRLLe mulțumim pentru încrederea acordată și pentru faptul că au ales să transforme generozitatea în fapte concrete.Oameni care au pus suflet în fiecare detaliuRecunoștința noastră se îndreaptă și către cei care au avut o contribuție esențială la reușita acestui proiect:Georges Virgolici, care i-a oferit lui Ionuț o icoană pictată chiar de el, un dar simbolic, plin de credință și speranță.Mihai Baitan, pentru implicarea constantă și monitorizarea atentă a lucrărilor pe parcursul întregului proiect.Vasile Ștefan și echipa Davgo Edil SRL, care au construit această casă cu profesionalism, responsabilitate și dedicare.Împreună putem schimba destineLa Fundația Dicor Academy credem că fiecare copil merită să crească într-un mediu sigur și că fiecare gest de solidaritate poate schimba o viață.Povestea lui Ionuț este dovada că, atunci când oamenii aleg să se implice, imposibilul devine posibil. O casă poate fi construită din cărămizi și beton, însă adevărata ei temelie este reprezentată de bunătatea celor care au ales să fie alături de un copil aflat într-un moment dificil.Le mulțumim tuturor celor care au contribuit la această inițiativă și ne dorim ca această poveste să inspire cât mai mulți oameni să creadă în puterea comunității și a solidarității.Fiecare gest contează. Împreună putem construi nu doar case, ci și speranță pentru cei care au cea mai mare nevoie de ea.

Află mai multe
voluntariat-si-implicare

Susținere care construiește vieți: Mulțumim Deutsche Leasing România!

Într-o lume în care nevoile sunt multe, iar răspunsurile vin adesea greu, fiecare gest de solidaritate poate schimba destine. La Fundația Dicor Academy, credem cu tărie că binele se construiește împreună. De aceea, ne bucurăm să avem alături parteneri care aleg să fie prezenți acolo unde este cu adevărat nevoie – cum este și Deutsche Leasing România.Prin sprijinul oferit de Deutsche Leasing, am reușit să ducem aproape de final un proiect de suflet: construirea unei case pentru Ionuț, un copil din comuna Cuza Vodă, ale cărui visuri au fost spulberate de o tragedie dublă. În urma inundațiilor din 2023, Ionuț a rămas fără locuință, iar puțin mai târziu, a pierdut și sprijinul cel mai de preț – tatăl său.Fără siguranță, fără căldura unui cămin și fără o direcție clară, viața lui a fost pusă pe pauză. Așa a început acest proiect: dintr-o nevoie reală, din dorința de a-i reda copilăria și un viitor posibil. Cu implicarea concretă a echipei Deutsche Leasing, am reușit să construim în proporție de 90% o casă nouă, sigură, cu toate cele necesare unei vieți decente.Dar, mai mult decât o casă, am reușit să construim încredere. Am arătat că există oameni care nu rămân indiferenți, că firmele pot deveni sprijin pentru comunitate, și că implicarea în proiecte sociale aduce schimbări reale și durabile.Deutsche Leasing România a demonstrat că este mai mult decât un partener financiar – este un partener uman, atent la nevoile celor vulnerabili. Generozitatea lor ne-a dat impulsul și resursele necesare pentru a merge mai departe, pas cu pas, într-un proiect cu un impact profund.Fiecare cărămidă a fost pusă cu gândul la un viitor mai sigur pentru Ionuț. Iar casa nu e doar o construcție, ci simbolul unei speranțe reconstruite. Un spațiu unde el poate visa, crește și învăța din nou ce înseamnă stabilitatea.Le mulțumim din suflet pentru încredere, implicare și responsabilitatea socială de care dau dovadă. Cu parteneri precum Deutsche Leasing România, putem duce mai departe misiunea noastră de a construi educație, siguranță și umanitate.Pentru că atunci când ne unim forțele, schimbăm vieți. Iar faptele bune nu au termen de expirare.

Află mai multe
voluntariat-si-implicare

Împreună pentru viitor: Mulțumim BNP Paribas Leasing pentru susținerea oferită

În spatele fiecărei povești de bine stau oameni și organizații care aleg să se implice, cu încredere și responsabilitate. Un astfel de partener de nădejde este BNP Paribas Leasing, care a fost alături de Fundația Dicor Academy într-un proiect cu adevărat special: construirea unei case pentru Ionuț, un copil din Cuza Vodă, greu încercat de viață.În urma inundațiilor care i-au distrus locuința și, mai dureros, după pierderea tatălui, Ionuț a avut nevoie nu doar de un acoperiș deasupra capului, ci de un semn concret că nu este singur. Cu sprijinul generos al BNP Paribas Leasing, am reușit să finalizăm în proporție de 90% construcția unei case noi: un cămin sigur, curat, cu speranță în pereți.Le mulțumim din suflet pentru încrederea acordată și pentru implicarea reală într-un proiect care aduce nu doar confort, ci și vindecare și curaj pentru un nou început.BNP Paribas Leasing – un partener care pune suflet în comunitate.

Află mai multe
voluntariat-si-implicare

Când comunitatea devine familie

Într-o lume tot mai grăbită, unde veștile vin și pleacă, există povești care lasă urme adânci. Una dintre ele vine din satul Izvoarele, acolo unde o familie cu trei copii mici a trecut printr-o serie de încercări dureroase. În urma inundațiilor din această toamnă, casa lor a fost afectată grav de un incendiu. Într-o singură noapte, au rămas fără acoperiș, fără haine, fără lucrurile esențiale din viața de zi cu zi – dar nu și fără speranță.Cum a început totul?Fundația Dicor Academy a lansat un apel umanitar pe pagina noastră de Facebook si pe grupurile de whatsaApp, iar răspunsul comunității a fost impresionant. Zeci de oameni cu inimă mare s-au mobilizat imediat, trimițând donații de toate felurile: haine, încălțăminte, lenjerii, prosoape, veselă, produse de igienă, jucării, pampers, electrocasnice, un aragaz și chiar un cărucior pentru copii.Din banii strânși în contul Fundației, am reușit să achiziționăm aparatură electrocasnică esențială, conform unei liste primite direct de la familie – pentru a le răspunde exact nevoilor reale și urgente.Transparență și grijă în fiecare pasPentru fiecare donație oferită, am întocmit procese verbale de predare-primire, astfel încât să ne asigurăm că tot ceea ce am primit a ajuns cu adevărat la cei care au nevoie. Ne-am dorit ca fiecare obiect să devină o rază de speranță, o dovadă că nu sunt singuri.O comunitate care nu rămâne indiferentăAceastă poveste ne-a arătat din nou că solidaritatea schimbă vieți. Că, atunci când ne unim, putem face bine: concret, real, uman.💚 Mulțumim tuturor celor care au ales să se implice. Continuăm să fim alături de această familie și să le fim sprijin acolo unde durerea a fost prea mare.Pentru cei care doresc să susțină în continuare astfel de cazuri, o pot face prin donații în contul Fundației:Cont de Donații și Sponsorizări: RO97 BACX 0000 0025 8390 3001

Află mai multe
voluntariat-si-implicare

Pentru Ionuț – Un ACASĂ cu speranță, construit împreună

Într-un colț liniștit din comuna Cuza Vodă, trăiește un băiat pe nume Ionuț, care la doar 11 ani a fost pus față în față cu viața, în forma ei cea mai dură. În toamna anului trecut, inundațiile puternice i-au distrus casa, iar în mijlocul acestei tragedii, durerea era deja prezentă: își pierduse mama, răpusă de o boală nemiloasă. Singura lui alinare rămăsese tatăl.Când am aflat povestea lui Ionuț, Fundația Dicor Academy a știut că trebuie să intervină. Nu doar cu haine sau alimente. Ci cu ceva ce avea nevoie mai mult decât orice: o casă nouă. Un ACASĂ. Un loc în care să poată zâmbi din nou, în care să se simtă în siguranță, iubit și susținut.🛠 O casă pentru un nou începutAm început construcția casei din dorința de a-i reda lui Ionuț o normalitate. Am urmat fiecare etapă cu emoție și dedicare, iar acum suntem aproape de final: 90% din casă este gata.Dar pentru ca el să poată locui acolo, mai avem nevoie de:- Gresie, faianță, adeziv- Mobilier de bază- Electrocasnice esențiale🖤 O pierdere care ne-a durut pe toțiÎn urmă cu doar câteva zile, am primit vestea care ne-a lăsat fără cuvinte: tatăl lui Ionuț a murit. Fără familie apropiată care să-l sprijine, ne-am ocupat de toate cele necesare pentru înmormântare, pentru că știm că Ionuț avea nevoie de liniște, nu de griji în plus.Acum, el locuiește la mătușa lui, este în clasa a IV-a și încearcă să rămână puternic. Noi suntem aici pentru el și nu vom pleca.💚 Cum poți ajuta?Dacă vrei să fii parte din povestea lui Ionuț, ne poți sprijini:- cu materiale de construcții- cu mobilier sau electrocasnice- sau prin distribuirea poveștii mai departeCont de Donații și Sponsorizări:RO97 BACX 0000 0025 8390 3001Titular: Fundația Dicor Academy📩 Ne poți scrie în privat dacă vrei să te implici altfel.Împreună putem schimba destinul unui copil. Împreună putem reda speranța. Împreună putem construi mai mult decât o casă – putem construi un viitor.#DicorAcademy #Solidaritate #AjutorPentruCopii #ConstruimUnAcasa #CuzaVoda #FacemBine #Sponsorizare #DoneazaPentruUnCopil

Află mai multe
voluntariat-si-implicare

Ionuț Podaru – Pasiunea pentru agricultură care inspiră elevii să vadă altfel viitorul

În cadrul proiectului „Educație. Agricultură. Sustenabilitate”, ne-am bucurat să avem alături un voluntar cu totul special: Ionuț Podaru, manager produs la Dicor Land, cu o experiență de peste 8 ani în domeniul agriculturii moderne.De la prima întâlnire cu elevii, Ionuț a reușit să transforme informațiile tehnice în lecții vii, interactive și adaptate vârstei. Cu naturalețe, entuziasm și claritate, le-a vorbit tinerilor despre transformarea agriculturii în ultimii ani, despre impactul tehnologiei, dar și despre rolul esențial al educației în alegerea unei cariere sustenabile.Prin jocuri de rol, dialog deschis și exemple practice, Ionuț a reușit să-i provoace pe elevi să-și imagineze ferma viitorului și să înțeleagă că sustenabilitatea nu e doar un concept, ci un mod de viață – atât în agricultură, cât și în alegerile personale.„Dacă faci ceva cu pasiune, rezultatul are mereu valoare și sens” – este unul dintre mesajele-cheie pe care le-a transmis, iar reacțiile copiilor ne-au arătat că a ajuns exact unde contează: la mintea și inima lor.Îți mulțumim, Ionuț, pentru implicare, energie și exemplul pe care îl oferi!📌 Proiectul „Educație. Agricultură. Sustenabilitate” este finanțat prin Semimaraton Galați 2025, program al Fundației Comunitare Galați, și susținut de Fundația Dicor Academy.

Află mai multe
voluntariat-si-implicare

Mihai Băițan – Un sprijin de încredere în proiectele Fundației Dicor Academy

La Fundația Dicor Academy, credem că schimbarea începe cu oameni. Oameni care se implică, care oferă din timpul și cunoștințele lor, care construiesc alături de noi: la propriu și la figurat – un viitor mai bun pentru comunitate.Unul dintre acești oameni este inginerul Mihai Băițan, de la una dintre companiile de top din Galați., care ne este aproape ori de câte ori avem nevoie de sprijin. Fie că vorbim despre sfaturi tehnice, soluții rapide sau simple gesturi de ajutor, Mihai răspunde mereu prezent.Cu o atitudine calmă, prietenoasă și deschisă, Mihai este mai mult decât un profesionist dedicat – este un partener de nădejde, care înțelege valoarea implicării în comunitate. A contribuit la buna desfășurare a unor momente-cheie din activitatea noastră și ne bucurăm să știm că putem conta pe el.Îți mulțumim, Mihai, pentru susținere, seriozitate și pentru felul tău de a fi – mereu prezent și mereu gata să ajuți!

Află mai multe
voluntariat-si-implicare

Silviu Pricop – Ambasador al educației și implicării în Semimaraton Galați 2025

La Fundația Dicor Academy, credem că oamenii pot schimba comunități. Iar Silviu Pricop este un exemplu viu de implicare autentică, energie pozitivă și dorință de a construi un viitor mai bun alături de noi.Silviu este pasionat de educație, dezvoltare personală și comunitate. Cu o fire deschisă și mereu dornic să ajute, s-a alăturat cu entuziasm inițiativelor noastre, fiind alături de Fundația Dicor Academy în mai multe activități.În cadrul Semimaraton Galați 2025 , organizat de Fundația Comunitară Galați, Silviu a fost ambasadorul proiectului nostru „Educație. Agricultură. Sustenabilitate” – un atelier educațional destinat elevilor din mediul rural, menit să le trezească interesul pentru agricultură și dezvoltare durabilă.Cu entuziasm și devotament, Silviu a promovat cauza noastră, a mobilizat susținători și a fost alături de echipa Dicor Academy în toate etapele campaniei. Sprijinul său a fost esențial pentru a aduce acest proiect mai aproape de comunitățile care au cea mai mare nevoie de educație alternativă, relevantă și adaptată vremurilor.Îți mulțumim, Silviu, pentru că ai ales să fii parte din echipa noastră și pentru că ai arătat că voluntariatul înseamnă implicare, responsabilitate și... inimă. Împreună, facem pași reali spre o lume în care educația ajunge acolo unde contează cel mai mult!

Află mai multe