educatie
𝐅𝐢𝐧𝐚𝐥 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭: „𝐄𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐞. 𝐀𝐠𝐫𝐢𝐜𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚̆. 𝐒𝐮𝐬𝐭𝐞𝐧𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞” – 𝐮𝐧 𝐩𝐚𝐬 𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐞
Proiectul „𝐄𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐞. 𝐀𝐠𝐫𝐢𝐜𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚̆. 𝐒𝐮𝐬𝐭𝐞𝐧𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞”, finanțat prin Semimaraton Galați 2025 – program al Fundația Comunitară Galați și susținut de 𝐅𝐮𝐧𝐝𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐃𝐢𝐜𝐨𝐫 𝐀𝐜𝐚𝐝𝐞𝐦𝐲, a ajuns la final, după un adevărat maraton educațional în județul Galați.Totul a început în primăvară, când am semnat contractul de colaborare cu 𝐅𝐮𝐧𝐝𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐂𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚𝐫𝐚̆ 𝐆𝐚𝐥𝐚𝐭̦𝐢. De atunci, am pornit într-o cursă plină de energie și determinare pentru a strânge fondurile necesare implementării acestui proiect în care am crezut cu toată convingerea. Ni s-a alăturat rapid Silviu Pricop în calitate de 𝐚𝐦𝐛𝐚𝐬𝐚𝐝𝐨𝐫, iar alături de el – o echipă de voluntari implicați, care au contribuit la strângerea de fonduri prin participarea la târguri, evenimente și întâlniri dedicate acestei cauze. Punctul culminant a fost pe 𝟐𝟓 𝐦𝐚𝐢, când am alergat în cadrul Semimaraton Galați 2025, alături de alte 8 cauze frumoase, pe Faleza Dunării. După aceea, ne-am organizat, am adunat materialele necesare, am semnat parteneriatele cu școlile și am început desfășurarea atelierelor în comunități.Am ajuns în patru localități – Vânători, Ivești, Braniștea și Șendreni, unde am lucrat cu aproximativ 130 de elevi din clasele a VII-a și a VIII-a. Atelierele interactive le-au oferit ocazia să înțeleagă:- rolul educației în conturarea viitorului,- cum arată agricultura modernă și de ce este o alegere de carieră viabilă,- ce înseamnă cu adevărat sustenabilitatea – atât în agricultură, cât și în viața de zi cu zi.Elevii au participat la jocuri de rol, au imaginat „𝐅𝐞𝐫𝐦𝐚 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢” și au fost parte din discuții vii, relevante, aplicate.Alături de noi a fost și Ionuț Podaru, voluntar al Fundației Dicor Academy și manager de produs la Dicor Land, care a reușit să traducă limbajul tehnic al agriculturii într-unul prietenos și captivant pentru elevi. Le mulțumim tuturor celor care au contribuit: voluntarilor, profesorilor, partenerilor, elevilor și susținătorilor noștri! Credem în continuare că educația este cheia către o agricultură sustenabilă și un viitor mai bun pentru toți. 📌 Proiect finanțat prin Semimaraton Galați 2025, program al Fundației Comunitare Galați, și susținut de Fundația Dicor Academy. #FundatiaDicorAcademy #SemimaratonGalati2025 #EducatieAgriculturaSustenabilitate #VoluntariatCuSens #ViitorPrinEducatie